Planificare riguroasă


Era o seară friguroasă de iarnă şi cam atât. Mai ningea, mai bătea şi vântul, deci era o seară friguroasă. Teoretic e primăvară, dar hai s-o lăsăm aşa. Tocmai terminasem şedinţa de PR când un coleg m-a întrebat dacă nu doresc să văd un film. Din lipsa unei alte ocupaţii, am acceptat, dar nu ştiam ce eveniment oribil avea să se întâmple. Îmi povestea amicul meu D. (pentru că David nu vrea să-i zic pe nume) despre laudele pe care le-a primit filmul la care trebuia să mergem. Îmi povestea cu entuziasm despre aprecierile criticilor de film şi că va fi grozav totul. Eu, în naivitatea mea, îi sorbeam fiecare cuvinţel şi chiar aveam impresia că va fi un film pe cinste. Shutter Island mi-a zis că se numeşte şi chiar auzisem de filmul ăsta.

Era 22:30 şi ne îndreptam spre Cinema Republica, evident locul unde aveam să vedem filmul. Şi totuşi, aveam un presentiment că lucrurile vor decurge groaznic. Acum dacă mă gândesc mai bine, ar fi trebuit să am încredere în al şase-lea-mi simţ. Şi ne-am întâlnit pe la 22:45 cu prietenii lui D. (David), unde am stat la o vorbă înainte de film. În jurul nostru erau grupuri măricele, fete şi băieţi şi încă un cuplu, dar ăsta separat. Nimic neobişnuit, nu?

Vroiam să ne luam bilete şi doar unul dintre noi avea un act care să faciliteze reducerea preţului de la 8 la 5 lei. Am reuşit, cumva, să o convingem pe ghişeistă să ne dea tuturor reducerea pe bilet şi eram extaziaţi şi mândri de reuşita noastră. Filmul trebuia să înceapă.

Am intrat în sala întunecoasă unde ne aştepau multitudinea de scaune şi ecranul mare aşezat pe perete. Un fior rece mi-a trecut pe lângă tâmplă, parcă avertizându-mă de evenimentul care avea să se petreacă. Instalaţi comod pe locurile noastre, strategic puşi pentru vizionarea optimă a unei pelicule. În vine foarte greu să vă spun ceea ce urmează. Foarte, foarte greu.

Ceea ce credeam noi că sunt reclame, avea să fie pedeapsa noastră cerească. Filmul nu era, aşa cum credeam, Shutter Island, ci Valentine’s Day.

Şi imaginaţi-vă reacţia noastră când am realizat că am ajuns cu o zi mai devreme la film. 5 băieţi înconjuraţi de cupluri care au venit să vadă împreună o comedie romantică, jucată de Ashton Kutcher, Jessica Alba şi tipa aia care a jucat în „Pretty Woman”, dar care mi se pare foarte urâtă. Mai juca şi jumătate din distribuţia de la Gray’s Anatomy şi That 70’s Show.

 

Partea cea mai ciudată e că am stat până la capăt.

Anunțuri

Un comentariu

  1. uaaaiii ce ma bucur baieti ca ati petrecut timp impreuna :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: